Cloud numb3r n!ne

Intre ele...

2010-01-29T21:31:00.004+02:00

Multa vreme am trait complexata in lumea asta feminina in care ma tot invart de vreo douaj' si un pic de ani. Poate era si ceva normal, fiind pana pe la 14 ani singura care nu avea prieten, purtand ochelari si aparat dentar pana in adolescenta si neavand niste parinti suficient de "fashionisti" incat sa racneasca ultima moda pe mine.

Ce-i drept, in copilarie era mai usor, daca nu ma descurcam cu ecuatiile din gasca de fete, comutam rapid pe gasca baietilor si totul era mai mult decat OK. Dar incet-incet, nici baietii nu mai primeau asa, pe oricine, ca deh, testosteronul are si el pretentiile lui si de la o varsta se fuge de fete mai ceva ca de dansul cel negru si incornorat. Atunci incepe distractia, cand nu prea te mai poti refugia in alta gasca si trebuie sa tii piept greutatilor feminine timpurii. Incep sa se stabileasca ierarhii intre surate, bisericute, chestii. Ori daca ai fost suficient de neinspirata incat sa crezi ca inca mai poti fi prietena cu toata lumea, adios! Esti eliminata fara mila si fara drept de replica!

Incepusem la un moment dat sa ma obisnuiesc cu statutul de "neadaptata" si sa ma "imprietenesc" cu propriile-mi complexe. Ma luase asa cu o convingere cum ca oricum eu nu o sa fiu "ca ele", ca mereu voi fi subiect de dat coate si incepusem sa ma simt bine eu cu mine, in linistea si neadaptarea mea. Devenise o stare normala, incat nici prin gand nu mi-ar fi trecut ca va fi vreodata altfel.

Si ca sa vezi cum e si cu viata asta... cum te arunca ea unde e nevoie de ajustari. Am dat la facultate, ghici-mici unde! La o facultate cu un procent de 99% fete. Cand am realizat in ce m-am bagat, mi-au stat putin ceasurile. Eu, cu singuratatea si neadaptarea mea, intr-o mare de gagici. Au! Asa ca am luat-o incetisor. Putine ma cunosteau dinainte, si mai putine imi cunosteau lipsurile trecutului si frustrarile si nimeni nu banuia ce scurtcircuite suferea psihicul meu atunci cand ma trezeam mica, singura si lipsita de aparare intre atatea reviste mondene pe doua picioare, zgomotoase si agitate.

Mi-a luat ceva timp sa deslusesc tainele convietuirii intr-o lume a femeilor (pana la urma, treaba aia cu femeia intr-o lume a barbatilor nu mi se pare chiar asa de crunta) si sa inteleg ca nu sunt eu tinta constanta a rautatilor, nu stau toti ochii atintiti pe parul meu zbarlit de vant, pe cosul care mi-a aparut nemilos in frunte, sau pe machiajul derapat dupa o zi de zapaceala. Se pare, totusi, ca dupa atata timp in care indeplineam perfect rolul celei care mereu trebuie sa cada de fraiera, mi-am dezvoltat si un simt autocritic iesit din comun.

Supravietuirea in viata de zi cu zi nu sta in lacul sarit de pe coltul unghiei, in pantofii stropiti de noroi la trecerea de pietoni si nici in firul de par atarnand lenes pe bluza. Depinde doar de cat de larg e zambetul de "Buna dimineata" si de cat dureaza efectul lui.

Restul se iau pe indelete, se ung pe o parte... si apoi se musca :))

Premiu

2009-12-13T21:02:00.006+02:00

Desi lipsesc cu talent si de pe blog si printre prietene, totusi am primit un premiu E de la Bucatareasa Zglobie :

Si pentru ca avem prietene comune, am sa trimit mai departe premiul celor care nu l-au primit, la pachet cu pupici

- Oana http://celebrities-checked-out.blogspot.com/
- Ramona http://deliciiculinare.blogspot.com/
- Dee-Dee http://justandreea.blogspot.com/

Cand Dumnezeu iubeste prea mult...

2009-10-13T12:13:00.006+03:00

Zilele reci de toamna anuntau multa tristete ce avea sa vina, insa nici macar vantul rece nu ar fi putut sa prevesteasca asa o tragedie...
In urma cu cateva zile, multi dintre noi am ramas mai saraci in suflete. Destinul ne-a invatat pe toti o lectie crunt de adevarata. Suntem oameni, ceea ce in fata puterilor supreme nu inseamna mare lucru. Ne credem uneori invincibili, nemuritori, ne simtim tineri si puternici, cu toata viata inainte. Si poate din aceasta cauza, uitam sa fim si fericiti.

Ei au fost Cristina si Viorel. Ei au stiut sa fie fericiti, au fost doi oameni care s-au iubit intr-atat de mult, incat si cei care nu-i cunosteau vedeau asta. Pe Viorel nu-l cunosteam asa de bine, dar din ce vedeam pe chipul Cristinei, era un om dintre aceia pe care rar ii cunosti.
Despre Cristina as putea spune atatea... Dar n-as reusi sa exprim totul asa cum s-ar cuveni. Avea un zambet care ne cuprindea pe toti. Mereu cand mi-o voi aminti pe Cristina, o voi vedea zambind. Emana caldura, dragoste si prietenie.

Luna viitoare, ar fi implinit un an de la cea mai fericita zi din viata lor. Si poate Dumnezeu a stiut de ce i-a luat impreuna la El. Dar numai Dumnezeu stie DE CE i-a luat asa devreme.

Azi locul tau a fost gol, Cristina. Si o sa ramana gol nu atat fizic, cat in sufletele noastre, tot timpul. Sa va odihniti in pace si sa va iubiti la fel de mult acolo Sus!
Noi ne vom aminti mereu cu drag de voi si intr-un fel sau altul, veti fi mereu langa noi!

Cica zice de mine...

2009-10-02T00:57:00.002+03:00

Ia uite, ia uite:

Here we go again :)

2009-09-18T16:26:00.006+03:00

Daaa, da, stiu, absente nemotivate gramada Nu dati tare, rogu-va

Haideti mai bine sa va spun, iaaar m-am inscris la un concurs Este un concurs pentru bloggeri, dar si pentru cei care nu detin un pretios blog, deci enough room for everyone! Acum nici voi sa nu ma parati ca am abandonat blogul cu ani lumina in urma, am pretentia sa ma numesc blogger chiar si-asa

Ce mai incolo si-ncoace, luati de navaliti pe pagina de concurs si vedeti daca va surade ideea :)

O zi placutaaaaa!

Despre Romania, spiritul civic si febra numararii de voturi...

2008-12-01T23:56:00.006+02:00

...Refuz sa scriu. Ce rost are?
Uite-asa, nu vreau sa ma inscriu in trendul postarilor de pe bloguri pe tema asta. Ca sunt destule. La fel de multe ca motivele mele pentru care nu ma exprim:

- nu am de gand sa fiu judecata sau etichetata dupa culoarea politica
- in momentul de fata, orice discutie pe tema "rezultate, alegeri si parerile aferente" mi se pare irelevanta
- cifrele ma obosesc
- and so on.....

Iar despre Ziua Nationala, care altceva in afara de defilari si cantari prin centre de orase n-a insemnat, nu prea mai am ce sa spun.... Si-a pierdut de mult semnificatia oricum...
Dar acum, pe bune... cati dintre noi nu asteapta ziua de 1 Decembrie ca sa doarma niste ore in plus si sa frece menta acasa? Cati mai sarbatoresc ziua asta pentru adevarata ei insemnatate? Pana si televiziunile care se intrec in "programe" pentru ziua asta, au pierdut orice simt al masurii...

Recunosc, pentru mine, atat alegerile, cat si ziua Nationala, au trecut aproape neobservate, ca niste zile ca oricare altele. Asta sunt, poate o non-patrioata.

Paradoxul ultracentralului

2008-11-29T16:34:00.005+02:00

Desi locuiesc intr-un oras relativ... mic si cu 100 de ani in urma cursului normal al vietii, acum vreo 2 ani am aflat ca sunt prea tare, frate: locuiesc in zona ultracentrala Deci, frate, eu fraiera ca la vremea aia nu mi-am facut un tricou pe care sa scrie: 400 euro/ mp. Faceam furori

Dar uite ca incet- incet, ma bucur de beneficiile zonei ultrasupermegacentrale in care traiesc de 15 ani. Stiti vorba aia cu Tica si Tache? Cam asa e si la mine.

- Dupa ce mi-am tras internet (cu greu, dar foarte greu) acum 3 ani si ceva, am internet/telefon/TV doar cand are muschiu' lu' RDS chef. Si cheful lu' nenea RDS e cam la reduceri.

- Ca sa fie combinatia perfecta, in 80% din nopti, avem cate o pana - doua - trei de curent. Aproape fara exceptie. Si daca ati sti cum e sa te trezesti pe la 5 dimineata in piuitul scurt dar ascutit al telefonului fix si trancanitul multifunctionalei care atunci cand se conecteaza la sursa de curent, porneste singura. In fiecare zi, da-i, seteaza din nou ceasul electronic, ceasul de la cuptorul cu microunde, insa cu certitudinea ca vei face acelasi lucru si a doua zi. In ultima vreme, am taiat de pe lista de setari repetate cuptorul cu microunde. Si-asa nu ma uit la ceasul aluia

- Pe la noi pe strada trec toate ambulantele, desi asta e de inteles, ca doar stam la 500 m de spitalul de urgenta, dar asta nu ma impiedica sa le urasc sunetul si luminile care pt mine sunt de-a dreptul sinistre. Nu mi-or fi de ajuns alea pe care le aud 7-8 ore pe zi la facultate, cladirea fiind conectata cu a spitalului?

- Tot pe la noi pe strada, trec si toate tirurile, camioanele care nu au pe unde sa treaca dinspre partea estica spre cea sudica a orasului, pentru ca nu exista o centura sudica, ci doar una nordica. Si cum trec asa mastodontii aia, simt in masele fiecare groapa in care calca, pentru ca da:

- Strada noastra e numai gropi, sapaturi astupate-resapate-reastupate, incat si beat sa vii acasa si iti dai seama ca esti aproape.

Dar, frate, aici se muta toti "avutii", zona fiind probabil in trend.... Mai nou, avutii nu prea mai sunt romani si asta face locul si mai interesant si mai.... colorat (in amenajari, comportament, limbaj... in fine.. m-ati inteles voi).

Sunt eu ciudata daca in viziunea mea, un cartier din ultracentral ar trebui sa fie si unul exemplar? Adica, frate, n-am pretentii de VIP, ca doar v-am spus, nu de mult am aflat de statutul cartierului in care locuiesc... dar parca nici asa semi-jungla... nu?

Protest?

2008-11-20T20:50:00.004+02:00

Tarziu am realizat totusi cat timp mananca si facultatea asta. Mai intai iti nenorocesti neuronii si psihicul sa intri la o facultate pe care chiar iti doresti sa o faci, insa concurenta e mare si nu pentru ca ar fi inca n-shpe mii de alti absolventi de liceu care isi doresc cu ardoare sa faca meseria asta, ci pur si simplu pentru ca asa se poarta, sau asa au auzit ei: ca ies la bani dupa ce termini... garla! Sa stiti ca oricat de stupid suna, e al dracului de aiurea sa faci o facultate pentru care ai muncit pe branci, alaturi de zeci de alti colegi care vor doar sa se termine, ca sa scrie ceva pe bucata aia de carton. Meseria... vedem noi cum si DACA o mai facem.

Primul an, printre emotia inceputului si spaima primelor sesiuni, trece repede. Sesiunea si pachetul de kilograme, sesiunea si plansul noaptea ca nu mai poti (ce? voi n-ati patit asa ceva?), sesiunea si noptile nedormite. Si gata anul I.

Taman cand zici si tu hop, intri in II, unde contrar (da' rau de tot) asteptarilor tale, viata e mai a dracu' decat te asteptai sa fie chiar si in primul an.... Deja acum toti au pretentii. Toti cer. Toti se minuneaza cand vad cu ochii lor ca totusi NU POTI. Si daca nu poti, ce? Las' ca te descurci tu, ca de-aia esti la facultate. Si daca nu te descurci, stii prea bine ca sunt atatea optiuni: 50 de euro, 100 de euro, 250, 300... ce mare lucru? ca doar n-ai venit la facultatea asta (care mai nou, cred ca are cele mai ale dracu taxe) sa o faci pe degeaba. Ce, n-ai? Las' ca iti aratam noi ca ai. Ai timp sa te hotarasti ca ai pana in re-re-uri.

Te duci la cursuri ca un copil constiincios ce te consideri, macar sa nu platesti taxa aia degeaba si descoperi ca la curs nu faci altceva decat sa faci pe scribul. Si scrii, si scrii (nu ca ai si intelege ce faci tu acolo, vezi tu cand te incumeti sa le deschizi) si iti rupi degetele cate 6-8 ore pe zi, dupa care ce? Ramai cu ceva? Va spun eu, nu. Doar faci figuratie in sala, ca sa apari pe lista de prezenta. Atat.

Si cand le vine cursurilor sorocul, tin'te, apuca-te si descifreaza. Si uite asa gasesti reteta succesului in pierderea de timp.
Atunci, ma intreb eu, in prostia mea, ce facem noi la facultatea aia? Invatam? Sa fim seriosi, cursurile astea putem foarte bine sa le citim in carti (asta daca le da profesorilor in gand sa scoata si asa ceva) si sa le bagam la cap, daca vrem. Dar na, ca sa si scrie undeva ca ai facut asta, trebuie sa treci prin etapele astea indispensabile, dar in mare parte, inutile.

A se intelege ca prin articolasul asta nu vreau sa schimb lumea cu randuielile ei, nu vreau sa antrenez mase de studenti in cine stie ce greva. Nu. Pur si simplu asa ma mai gandesc eu, in durerea mea....

Fara inceput si fara sfarsit

2008-11-18T19:08:00.003+02:00

Oare cum incepe un blog? Cu salutari? Prezentari? Sau doar apare asa... o postare din senin si gata inceputul?
Eu o sa fiu mai scurta :)
Va urez doar bun venit!